Archive for Decembrie 2014

25 de ani de la Revoluție: In memoriam Petru Dugulescu

22 Decembrie 2014

Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.

A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).

A publicat volumele de poezii “Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007).

Petru Dugulescu a primit titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council şi premiul “Freedom Fighter Award” oferit American Freedom Festival. A fost cetăţean de onoare în 4 state americane.

În zilele revoluţiei a fost prezent în balconul Operei Române din Timişoara şi i-a chemat pe revoluţionarii prezenţi în piaţa centrală a Timişoarei să îngenuncheze, să rostească Tatăl nostru în plin centrul oraşului, în public, România fiind comunistă în acele zile.

Din cartea „Ei mi-au programat moartea”:

„Balconul Operei Române era locul cel mai strategic şi cel mai fierbinte al României. De acel loc depindea soarta şi viitorul întregii naţiuni. Dacă s-ar fi reușit înfrângerea spiritului Timișoarei, reprezentat prin oamenii din acel balcon, România ar fi rămas încă mulți ani sub robia comunistă.” (p. 277)

„În Piaţa Operei se aflau peste 100.000 de oameni. De când armata trecuse de partea Revoluţiei, în fiecare zi veneau oameni din toate orașele și satele din județ. Veneau cu mașini mici, cu camioane, cu tractoare și remorci, cu motociclete și biciclete.

Firma COMTIM și alte magazine alimentare aprovizionau mulțimea din piață cu pâine caldă, salam, ceai și apă minerală pe gratis. Aceasta îi ajuta pe demonstranți să stea împreună zi și noapte și să mențină flacăra Revoluției arzînd.” (p. 280)

„…m-am apropiat din nou de microfon şi am cerut să ne unim cu toţii inimile şi glasurile în rugăciunea Tatăl Nostru.

‘Sper că mai ştiţi această rugăciune şi, în această istorică zi a eliberării neamului nostru de sub robia ateismului comunist, haideți să Îl onorăm pe Dumnezeu cu această rugăciune. Toți, absolut toți.’

Oamenii au îngenuncheat şi cu voce tare au repetat după mine rugăciunea Tatăl Nostru.

A fost mai mult decât impresionant. Parcă întreg oraşul se zguduia de puterea acestei rugăciuni, rostite de peste 100.000 de oameni îngenuncheați în piața centrală a orașului.” (p. 283)