Romanian Tribune, 11 ianuarie 2008

Romanian Tribune

Steven Bonica: “Pastor, poet şi politician, născut în Noiembrie 18, 1945 într-o familie de credincioşi în Chelmac, judeţul Arad, Petru Dugulescu a devenit foarte cunoscut în lumea liberă anti-comunistă după revoluţia din Decembrie 1989 şi actul său curajos de a îndemna timişorenii prezenţi în Piaţa Operei şi de a-i conduce în rugăciunea Tatăl Nostru.

În vremurile comuniste a fost un predicator cunoscut în comunităţile evanghelice din România şi nu numai, pentru curajul cu care a predicat Evanghelia şi devotamentul plin de sacrificiu cu care a luptat pentru construcţia Bisericii Baptiste Betel din Timişoara, cu riscul de a fi fost închis sau chiar asasinat. În acea perioadă a fost chemat la miliţie, reţinut şi interogat de nenumărate ori. A fost ameninţat cu moartea sa şi a membrilor familiei sale. A intrat în atenţia şi protecţia Ambasadei S.U.A. şi a ambasadorului Funderburk precum şi a unor congresmeni americani creştini.”

Emil Creangă: “Moartea sa mă apleacă spre reflecţii tulburătoare care caută să pătrundă abisuri nemărginite mie, acel mister insondabil spre care ne îndreptăm toţi: moartea.

Cu deosebirea că – faţă de alte cazuri – acum trăiesc acel sentiment straniu dar îndestulator pentru fiinţă, de a fi condus înaintea lui Dummezeu. Pentru mine, Pentru Dugulescu a fost un magistru al trăirii prin Dumnezeu a vieţii. El a exemplificat ceea ce un alt erou creştin român, Vladimir Ghika, spunea despre cei care s-au întâlnit cu Dumnezeu – avându-se în vedere şi pe sine – că au de rezolvat o singură problemă: să ajungi să iubeşti tot ce iubeşte Dumnezeu şi să le iubeşti pe toate aşa cum le iubeşte El.”

Mihail Geabou: “Un scurt videoclip ne-a împrospătat memoria cu imaginea plină de pasiune a pastorului Dugulescu predicând Evanghelia în vremuri de grea persecuţie, apoi de la tribuna în timpul revoluţiei decembriste îndemnând poporul adunat în piaţa să rostească din inimă rugăciunea domnească şi mai apoi alături de oameni simpli – orfani şi handicapaţi, care au primit atingerea harului Domnului prin dânsul.

Sentimentul unei morţi iminente era parcă un laitmotiv în discursurile şi poeziile sale. Materialul video-proiectat îl surprindea adesea amintind de iminenţa morţii în plenul adunării locale Betel, în poezii sau chiar în discuţia cu copiii săi – după cum fiul său Cristi mărturisea. Deşi plin de viaţă era conştient de ameninţarea morţii pe care o sfida însă cu încrederea sa în Dumnezeu. De ce nu se temea de moarte? Pentru că murise deja odată la cruce în Hristos (Poezia Definiţia morţii).”

Petrică Lascău: “Ai plecat dintre noi aşa cum ai trăit şi cum te-am cunoscut. Mereu grăbit. Mereu gata de drum. Telefonul tău, de undeva de prin America, mi-a deschis întotdeauna uşa inimii şi a bisericii pe care o păstoresc. Nu puteam rezista niciodată cauzelor nobile cu care veneai. N-ai venit niciodată pentru tine. Dacă n-ai venit să-i prezinţi pe alţii, cum a fost Ioan Alexandru, atunci ai venit pentru copiii străzii din Timişoara, pentru “Casa lui Onisim“, pentru “Hristos Speranţa României“.

Nu puteam să nu te iubim, nu doar pentru poezia ta, pentru pasiunea pe care o puneai în predicarea Cuvântului, ci pentru ceea ce erai: o bucurie personificată. Un optimism autentic. O credinţă mare.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: