Dezinformări pre-funeralii

Pastorul baptist Petru Dugulescu, deputat PNŢCD de Timiş (1992-2000), a decedat joi, 3 ianuarie 2008. În cele câteva zile până la înmormântarea sa (7 ianuarie) s-au scris diverse lucruri despre personalitatea şi activitatea lui, adunându-se însă şi destule greşeli de informare, fapt care ar trebui să constituie (încă) un semnal de alarmă referitor la manevrarea informaţiilor în spaţiul public.

Ziarul Gândul a publicat în 5 ianuarie un articol cu tilul: “Petru Dugulescu, preşedintele baptiştilor din România, a murit de inimă”. Probabil sursa de inspiraţie a fost… BBC, care scria, cu o zi înainte, în engleză: “Capul Bisericii Baptiste din România a decedat.” Fals! Otniel Bunaciu, preşedintele Uniunii Baptiste din România, încă trăieşte…

Romanian Tribune (Chicago) scrie că Petru Dugulescu a decedat “în urma unui atac de cord, miercuri 3 ianuarie 2008 la ora 20:20, ora României.” A fost specificată ora României, dar ziua României în 3 ianuarie a fost… joi.

Pe site-ul revistei Paşi e afişat un interviu cu “fostul senator”. Incorect! Petru Dugulescu a fost deputat (în două mandate consecutive).

Televiziunea Alfa Omega (Timişoara) are pe site un interviu cu Petru Dugulescu, despre care scrie că este ultimul interviu al decedatului, din decembrie. Pe la jumătatea înregistrării de 7 minute apare scris: 18 noiembrie 2007!

Desigur, blogosfera şi-a adus contribuţia la înmulţirea “ştirilor” de acest fel. Alexandru Petria scrie: “În decembrie s-a descoperit că a fost un colaborator al Securităţii.” Incorect! Astfel de “descoperiri” s-au făcut cel puţin din luna mai, cînd numele lui Petru Dugulescu a fost menţionat într-o carte, alături de alte nume. Se poate observa că informaţia pare a fi luată de la agenţia AMOS News, care preciza că “la mijlocul lunii decembrie, pe blogurile româneşti a apărut informaţia…”, dar acolo nu scria că atunci s-a descoperit, cum se afirmă neglijent pe “blogul unui ziarist care vă respectă şi se respectă” (sic!).

Un alt blogger (Proclet) scrie: “Mecanismele perverse ale wordpress-ului îl transformă pe tânărul dispărut într-un fel de fost om al zilei.” Cu toată bunăvoinţa, nu putem înţelege ca cineva, la 62 de ani (câţi a avut Petru Dugulescu), să poată fi numit astfel…

Chestiunea cea mai… frecventată în aceste zile e cea referitoare la colaborarea lui Petru Dugulescu cu Securitatea: a colaborat sau nu? dacă a colaborat, cît a colaborat? etc. AMOS News scrie, în anunţul decesului cunoscutului timişorean, că “Dugulescu nu a negat această colaborare şi a spus că a fost o victimă a sistemului”.

Bănăţeanul (31 decembrie 2007), încă o publicaţie care îi conferă lui Petru Dugulescu titlul de “preşedintele comunităţii baptiste din România”, scrie, referindu-se la documentele apărute pe un blog: “Sursa ‘Daniel Ştefan’ recunoaşte că a colaborat, dar spune că, în acelaşi timp, era o victimă a sistemului.”

Mi se pare că există o diferenţă între “Dugulescu nu a negat” şi “Daniel Ştefan recunoaşte că a colaborat”… Oricum, în această chestiune la modă în România, e de reţinut opinia exprimată de un vizitator pe un blog: “dosarele de colaborator ar trebui însoţite de cele de urmărit”.

În ceea ce priveşte greşelile de informare (şi, deci, de comunicare în spaţiul public), există deja o tradiţie în cazul Petru Dugulescu.

Într-un articol din Evenimentul Zilei din 8 decembrie 1999 se menţiona: “Deputatul PNŢCD Petre Dugulescu vrea să-i convertească pe colegii săi de parlament la ‘Biserica Creştină după Evanghelie – Betel’!” Petru Dugulescu a fost pastor, în perioada 1986-2002 la Biserica Baptistă Betel din Timişoara.

Într-un alt articol din Evenimentul Zilei, 18 noiembrie 1999, se afirmă următoarele: “Fundaţia timişoreană ‘Misiunea Română pentru Europa’, condusă de Mihai Aurelian David, avînd sprijinul deputaţilor PNŢCD Petre Dugulescu (pastor baptist) şi Tănase Tavala, a depus un amendament la această lege prin care tradiţia creştină de sărutare a icoanelor, după sau în timpul rugăciunilor în biserici, va constitui infracţiune sub incidenţa Codului Penal.”

Măcar această chestiune este clarificată chiar de către Petru Dugulescu în ultima carte, lansată cu câteva săptămâni înainte a de muri, “Democraţie şi persecuţie”. În noiembrie 1999 deputatul timişorean făcea parte dintr-o delegaţie la New York care reprezenta România la cea de-a 51-a sesiune a ONU şi nu a avut de a face cu cu iniţiativa menţionată:

“În cazul meu, am spus, ziarele care au preluat cu atâta grabă subiectul acesta s-au dovedit a fi o ‘presă lăutărească’. Presa are chemarea să informeze opinia publică, nu să o dezinformeze. Chiar dacă eu nu mă aflam în ţară, ei puteau să sune la biroul meu parlamentar din Timişoara sau la Comisia pentru Culte şi Drepturile Omului şi să întrebe dacă deputatul Petru Dugulescu a iniţiat un astfel de proiect şi dacă el a fost depus şi înregistrat. Nici unul dintre ziarişti nu a făcut acest lucru elementar pentru meseria lor, ci s-au bucurat că au la îndemâna lor o ştire senzaţională. […] Doar ziarul Cotidianul a publicat o dezminţire legată de acel articol.”