1989 – Romanians celebrate religious freedom

28 februarie 2016

religious-freedom

almanac

25 de ani de la Revoluție: In memoriam Petru Dugulescu

22 decembrie 2014

Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.

A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).

A publicat volumele de poezii “Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007).

Petru Dugulescu a primit titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council şi premiul “Freedom Fighter Award” oferit American Freedom Festival. A fost cetăţean de onoare în 4 state americane.

În zilele revoluţiei a fost prezent în balconul Operei Române din Timişoara şi i-a chemat pe revoluţionarii prezenţi în piaţa centrală a Timişoarei să îngenuncheze, să rostească Tatăl nostru în plin centrul oraşului, în public, România fiind comunistă în acele zile.

Din cartea „Ei mi-au programat moartea”:

„Balconul Operei Române era locul cel mai strategic şi cel mai fierbinte al României. De acel loc depindea soarta şi viitorul întregii naţiuni. Dacă s-ar fi reușit înfrângerea spiritului Timișoarei, reprezentat prin oamenii din acel balcon, România ar fi rămas încă mulți ani sub robia comunistă.” (p. 277)

„În Piaţa Operei se aflau peste 100.000 de oameni. De când armata trecuse de partea Revoluţiei, în fiecare zi veneau oameni din toate orașele și satele din județ. Veneau cu mașini mici, cu camioane, cu tractoare și remorci, cu motociclete și biciclete.

Firma COMTIM și alte magazine alimentare aprovizionau mulțimea din piață cu pâine caldă, salam, ceai și apă minerală pe gratis. Aceasta îi ajuta pe demonstranți să stea împreună zi și noapte și să mențină flacăra Revoluției arzînd.” (p. 280)

„…m-am apropiat din nou de microfon şi am cerut să ne unim cu toţii inimile şi glasurile în rugăciunea Tatăl Nostru.

‘Sper că mai ştiţi această rugăciune şi, în această istorică zi a eliberării neamului nostru de sub robia ateismului comunist, haideți să Îl onorăm pe Dumnezeu cu această rugăciune. Toți, absolut toți.’

Oamenii au îngenuncheat şi cu voce tare au repetat după mine rugăciunea Tatăl Nostru.

A fost mai mult decât impresionant. Parcă întreg oraşul se zguduia de puterea acestei rugăciuni, rostite de peste 100.000 de oameni îngenuncheați în piața centrală a orașului.” (p. 283)

Valentin Făt: Petru Dugulescu – o mică apreciere pentru un om mare

3 ianuarie 2014

„După revoluţie, a fost omul care a înţeles vremurile şi a ştiut să profite de libertatea apărută. Fraţii lui Onisim, Azilul de la Haţeg, Liceul Baptist din Timişoara, Bisericile construite, pastorii susţinuţi…etc. etc. toate acestea rămân ca mărturie. Implicarea în politică a fost o dovadă a faptului că a avut viziune. A ajuns în parlament şi a răscolit atât de mult şi acolo. S-a ştiut că este un pocăit acolo. S-a dus cu gândul să cucerească şi acolo pentru Hristos, să-i poarte cauza acolo unde nimeni nu ajunsese până atunci şi cred că, în mare măsură, a reuşit.”

http://valentinfat.wordpress.com/2014/01/03/petru-dugulescu-o-mica-apreciere-pentru-un-om-mare

Wikipedia: Petru Dugulescu

22 februarie 2010

http://ro.wikipedia.org/wiki/Petru_Dugulescu

http://en.wikipedia.org/wiki/Petru_Dugulescu

In memoriam Petru Dugulescu – Palatul Parlamentului 12.02.08

16 martie 2008

La Palatul Parlamentului a avut loc o întîlnire specială, organizată de deputatul Petru Andea în memoria pastorului Petru Dugulescu, cel care a înfiinţat Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlamentul României. În cadrul întîlnirii au fost prezentate proiectele iniţiate şi susţinute de Petru Dugulescu şi, de asemenea, au fost lansate cărţile autobiografice şi cele de poezie ale poetului, pastorului şi politicianului Petru Dugulescu.

Detalii: http://romoflorin.wordpress.com

Din blogosfera evanghelică

13 ianuarie 2008

Pro Logos: Viaţa după Dugulescu

“Pentru baptiştii români Dugulescu a fost, la o altă scară, cam cum a fost Michelangelo pentru italieni. Este greu să-l încadrezi undeva. Acest ‘cap al baptiştilor români’, cum s-au grăbit cei din massmedia să titreze, nu a avut niciodată vreo funcţie semnificativă în cult. Valoarea lui însă n-a fost dată de vreo funcţie anume. A fost pastor şi şi-a făcut datoria cu brio. A fost poet şi poeziile sale sunt extrem de apreciate în bisericile noastre. A fost om politic şi ne-a reprezentat cu cinste în Parlament. Nu prea cred că vom mai avea, ca şi evanghelici, prea curând, vreun reprezentant în Parlament, de anvergura lui Dugulescu, capabil să ia în nume propriu asemenea bătălii precum a făcut el. A fost o fire caritabilă şi a ajutat enorm pe semenii săi, direct sau indirect. A fost un bun prieten şi acest lucru îl mărturisesc cei care i-au împărtăşit prietenia. A fost evanghelist prin vocaţie şi puţini au mai propovăduit cu atâta putere şi îndrăzneală Evanghelia. Sunt convins că a fost un soţ bun şi un tată bun pentru cei patru copii. A fost un iniţiator de sisteme şi deschizător de drumuri, fondator de organizaţii… Dar nu funcţiile i-au adăugat valoare lui Dugulescu, valoarea lui i-a fost dată de caracter.

Privesc la ce se întâmplă în jur şi îmi dau seama că evanghelicilor români le lipseşte ceva important. Prea mult verbalizăm şi ne manifestăm zgomotos în a critica şi a judeca pe alţii. Prea puţin punem în lumină lucrurile bune făcute de aceiaşi. Prea mult ne manifestăm public nemulţumirile şi prea puţin ştim să exprimăm gratitudine pentru oamenii în umbra cărora am trăit. Prea mult taxăm greşelile altora şi prea puţin cinstim pe cei care sunt vrednici de cinste datorită slujirii lor pline de abnegaţie. Nu cred că Dugulescu a fost un om perfect. L-am auzit odată vorbind cum că-i este silă de propriile slăbiciuni. Şi probabil că a avut parte şi de aşa ceva. Este însă nedrept să-l judeci prin prisma lor. Cred că trebuie să învăţăm că menirea noastră este să zidim nu să dărâmăm, să restaurăm nu să condamnăm, să ridicăm şi nu să punem piedică. Ca atare şi energiile noastre merită a fi canalizate cum trebuie.” (Mihai Ciucă)

Jurnalul călătoriei mele: Reacţii şi contrareacţii la moartea pastorului Dugu

“Dacă topurile WordPress au fost practic acaparate de articole şi postări legate de moartea carismaticului pastor Dugulescu, alias Dugu, cum i se spunea neoficial, de informaţii de ultimă oră aduse de diverşi binevoitori, se pare că lucrul acesta a reuşit să îi irite pe mai mulţi bloggeri cu state vechi într-ale topurilor WP. […]

Mi-a plăcut foarte mult cum l-a numit un pastor pe regretatul Dugu: un STEGAR… Şi asta cred că a şi fost… dincolo de orice altceva, el va rămâne pentru mine unul dintre cei care au avut curajul să fluture steagul creştinismului evanghelic în vremuri în care cei mai mulţi nu au avut curajul să o facă AICI, în ţară, unul dintre cei care au contribuit la dezvoltarea protestantismului, a mişcării evanghelice de la noi.” (Emanuel Sârbu)

Barzilai-en-Dan: De ce a murit Petru Dugulescu?

“Petru Dugulescu a fost bolnav de inimă de câţiva ani buni. Obezitatea a cauzat multe complicaţii. Peste această realitate, a fost şi o fire furtunoasă, cu o mare încărcătură sentimentală. Acum a mai venit şi această exagerare răuvoitoare din parta unor căutători după senzaţional. Pasiunea lor este să vândă ziare, nu să se poarte omeneşte. Să fi fost această “picătură” care a umplut paharul şi a provocat atacul de cord al lui Petrică Dugulescu? […]

În ziua aceea, un grup de pastori prieteni îl chemaseră la prânz să ia masa împreună şi să se sfătuiasca cum îl pot ajuta. Prea întristat, Petrică i-a refuzat. Seara a dat telefon unuia dintre ei şi şi-a cerut scuze că nu a acceptat invitaţia. Ar fi fost oare altfel? Unele poveri se înjumătăţesc atunci când le purtăm cu prietenii …

Ca la fiecare dintre noi, la ora bilanţului oscilăm cu părerile între ceea ce a fost şi ceea ce ar fi putut să fie…” (Daniel Brânzei)

Romanian Tribune, 11 ianuarie 2008

12 ianuarie 2008

Romanian Tribune

Steven Bonica: “Pastor, poet şi politician, născut în Noiembrie 18, 1945 într-o familie de credincioşi în Chelmac, judeţul Arad, Petru Dugulescu a devenit foarte cunoscut în lumea liberă anti-comunistă după revoluţia din Decembrie 1989 şi actul său curajos de a îndemna timişorenii prezenţi în Piaţa Operei şi de a-i conduce în rugăciunea Tatăl Nostru.

În vremurile comuniste a fost un predicator cunoscut în comunităţile evanghelice din România şi nu numai, pentru curajul cu care a predicat Evanghelia şi devotamentul plin de sacrificiu cu care a luptat pentru construcţia Bisericii Baptiste Betel din Timişoara, cu riscul de a fi fost închis sau chiar asasinat. În acea perioadă a fost chemat la miliţie, reţinut şi interogat de nenumărate ori. A fost ameninţat cu moartea sa şi a membrilor familiei sale. A intrat în atenţia şi protecţia Ambasadei S.U.A. şi a ambasadorului Funderburk precum şi a unor congresmeni americani creştini.”

Emil Creangă: “Moartea sa mă apleacă spre reflecţii tulburătoare care caută să pătrundă abisuri nemărginite mie, acel mister insondabil spre care ne îndreptăm toţi: moartea.

Cu deosebirea că – faţă de alte cazuri – acum trăiesc acel sentiment straniu dar îndestulator pentru fiinţă, de a fi condus înaintea lui Dummezeu. Pentru mine, Pentru Dugulescu a fost un magistru al trăirii prin Dumnezeu a vieţii. El a exemplificat ceea ce un alt erou creştin român, Vladimir Ghika, spunea despre cei care s-au întâlnit cu Dumnezeu – avându-se în vedere şi pe sine – că au de rezolvat o singură problemă: să ajungi să iubeşti tot ce iubeşte Dumnezeu şi să le iubeşti pe toate aşa cum le iubeşte El.”

Mihail Geabou: “Un scurt videoclip ne-a împrospătat memoria cu imaginea plină de pasiune a pastorului Dugulescu predicând Evanghelia în vremuri de grea persecuţie, apoi de la tribuna în timpul revoluţiei decembriste îndemnând poporul adunat în piaţa să rostească din inimă rugăciunea domnească şi mai apoi alături de oameni simpli – orfani şi handicapaţi, care au primit atingerea harului Domnului prin dânsul.

Sentimentul unei morţi iminente era parcă un laitmotiv în discursurile şi poeziile sale. Materialul video-proiectat îl surprindea adesea amintind de iminenţa morţii în plenul adunării locale Betel, în poezii sau chiar în discuţia cu copiii săi – după cum fiul său Cristi mărturisea. Deşi plin de viaţă era conştient de ameninţarea morţii pe care o sfida însă cu încrederea sa în Dumnezeu. De ce nu se temea de moarte? Pentru că murise deja odată la cruce în Hristos (Poezia Definiţia morţii).”

Petrică Lascău: “Ai plecat dintre noi aşa cum ai trăit şi cum te-am cunoscut. Mereu grăbit. Mereu gata de drum. Telefonul tău, de undeva de prin America, mi-a deschis întotdeauna uşa inimii şi a bisericii pe care o păstoresc. Nu puteam rezista niciodată cauzelor nobile cu care veneai. N-ai venit niciodată pentru tine. Dacă n-ai venit să-i prezinţi pe alţii, cum a fost Ioan Alexandru, atunci ai venit pentru copiii străzii din Timişoara, pentru “Casa lui Onisim“, pentru “Hristos Speranţa României“.

Nu puteam să nu te iubim, nu doar pentru poezia ta, pentru pasiunea pe care o puneai în predicarea Cuvântului, ci pentru ceea ce erai: o bucurie personificată. Un optimism autentic. O credinţă mare.”

Azi în Timişoara…

10 ianuarie 2008

Într-un scurt film (în care apare foarte rapid şi Ioan Trif într-o postură inedită, pe şantierul bisericii), Petru Dugulescu: 1945 – 2008, montat de Alfa Omega TV, apare o afirmaţie memorabilă a regretatului pastor timişorean, dintr-o emisiune cu cei trei invitaţi la care se referă:

“Numai la Timişoara este posibil ca să stea un episcop ortodox lîngă un pastor baptist şi un profesor de teologie penticostal şi să vorbească în consens despre pocăinţă.”

Azi în Timişoara
Mîine-n toată ţara

La revedere

7 ianuarie 2008

La revedere 

Photo: Ionel Drăgan

“Şi cerul veşniciilor de-apoi
Ne va întâmpina aşa cum este,
Căci l-am cărat atâţia ani în noi
Şi l-am privit adesea prin ferestre.”

Cărţi

6 ianuarie 2008

Calatori enigmatici

Călătorii enigmatici (1996)

Mihai Gongola: “Ca pastor, evanghelist şi om politic, autorul este una dintre cele mai proeminente personalităţi creştine din România. Volumul de versuri ‘Călătorii enigmatici’ reprezintă oglindirea experienţei a trei decenii de umblare cu Dumnezeu.”

Ei mi-au programat moartea

Ei mi-au programat moartea (2003)

Iosif Ţon: “Autobiografiile oamenilor de seamă sunt momente de adevărată istorie. Prin ele înţelegem o epocă şi aceasta pe lângă faptul că prin ele înţelegem omul şi-i cunoaştem resorturile care l-au ajutat să se ridice pe înălţimi ameţitoare. […] Experienţa personală a lui Petrică Dugulescu, secretul curajului lui, este umblarea cu Dumnezeu. Autobiografia lui este o relatare a modului în care Dumnezeu l-a crescut, l-a căutat, l-a cucerit, l-a făcut agentul Său şi l-a folosit în toate locurile şi în acţiunile determinate de El şi pentru scopurile Lui divine.”

Apus de mileniu

Apus de mileniu (2005)

Eugen Dorcescu: “Departe de a fi simple exerciţii de virtuozitate prozodică, departe de a fi doar măiestrite predici versificate, poemele lui Petru Dugulescu sunt, dimpotrivă, texte lirice întemeiate pe sensuri, şi justificate, artisticeşte, în primul rând, prin sens. Tendinţa lor este aceea de a se înrădăcina în straturile abisale ale fiinţei, de a vorbi, din perspectivă hristică, despre enigma existenţei, despre drama condiţiei umane, despre destinul tragic al omului de lut (ha’adham) şi despre şansele salvării lui.”

Democratie si persecutie

Democraţie şi persecuţie (2007)

Otniel Bunaciu: “Volumul reprezintă pledoaria unei persoane care încearcă să îşi definească propria existenţă prin slujirea lui Dumnezeu. În acelaşi timp, din această mărturie răzbate neliniştea autorului care continuă o reflecţie personală asupra modului în care a trăit şi a slujit ca pastor baptist în România comunistă şi în cea de după 1989. Voluntarismul său este evident în diversitatea acţiunilor pe care le-a iniţiat nelimitându-se numai la predicarea Evangheliei ci şi la demonstrarea puterii acesteia prin implicarea în proiecte sociale şi în procesul politic. Stilul personal, direct, îl angajează pe cititor.”


Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.